O săptămână productivă

Creația elevilor câștigători ai concursului DECA Idea Challenge Global a fost instalată la ‪#‎AGEPI‬. Apostol Octavian, AGEPI

Încep azi o nouă săptămână, parcă mai motivat ca niciodată. Cu siguranță voi avea de înfruntat noi provocări și de depășit alte obstacole, însă trecând în revistă reușitele săptămânii trecute am convingerea că le voi depăși. Spun asta pentru că una dintre prioritățile pe care mi le-am stabilit la preluarea funcției de director general al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală a fost valorificarea potențialului uman, în special în rândul elevilor și studenților. Și, din această perspectivă, săptămâna trecută am cules primele roade. A fost săptămâna copiilor și a adolescenților cu potențial inventiv. Aș vrea să fie astfel de săptămâni cât mai des. Succesele lor îți încarcă bateriile și te motivează.

Mai întâi a fost cadoul primit de la 4 dintre cei mai inventivi copii din Republica Moldova, elevi ai Liceului teoretic Ion Creangă din Chișinău. Am considerat că suntem datori să îi susținem, să dăm un exemplu, și am primit cu bucurie inițiativa ca mica și utila lor invenție să fie instalată în sediul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Sistemul de jaluzele inventat de Loredana , Victor, Cristian și Alexandru a fost premiat la concursul internațional organizat de Rețeaua Globală a Antreprenorialului. Ideea concursului a fost reciclarea ambalajelor de carton prin reutilizare. Inventivitatea celor 4 a uimit. E greu să îți imaginezi că jaluzelele lor sunt făcute dintr-o cutie de carton, iar dacă nu mă credeți, priviți pozele atașate.

Apostol Octavian, AGEPI

Loredana, Victor, Cristian si Alexandru – micii inventatori in vizita la Apostol Octavian, AGEPI

O diplomă și un premiu de 1.000 de lei, pentru fiecare, este minim din ceea ce putem și trebuie să facem pentru acești copii. M-a emoționat secunda în care cel mai mic băiat a deschis plicul cu bani. Era clar că pentru el reprezenta o mică avere. Dar și mai emoționat am fost când a privit spre parteneri și i-a întrebat: „ce facem cu ei ?” Nu, nu se gândea să cumpere jucării, ci să-i investească într-o nouă mică invenție.

Ce rețin ca foarte important din această experiență este utilitatea invenției. Dincolo de hârtia care te confirmă, ca inventator, prioritar este să pui ideea ta în practică. Și asta, cei 4 copii au făcut, instinctiv.

Apostol Octavian, AGEPI

O altă idee cu șanse reale de aplicare pe care o voi susține și promova este cea a unui alt tânăr talentat. Sergiu Babuta are 17 ani și a cerat prima păpușă pentru fratele lui mai mic. Așa s-a născut o pasiune. Sergiu a realizat până acum câteva zeci de personaje, confecționate din materiale reciclabile: stofe, sticlă, hârtie de toaletă.  Sergiu face cadou aceste păpuși, deși ar putea iniția o afacere. Asta, pentru că, o spune chiar el, vrea mai întâi să obțină dreptul de autor asupra personajelor. Și aici îl voi sprijini, pentru ca visul lui să devină realitate, iar un hobby plecat din dragoste fraternă să se transforme în afacere de succes.

Un alt talent pe care l-am întâlnit săptămâna trecută este Vasile Iovu. Pasiunea lui sunt desenele benzi animate. Are deja o mapă cu personaje, care așteaptă să fie puse, fiecare cu rolul lui, într-un nou film pentru copii.

papusa handmade

papusa handmade, AGEPI

Am participat la Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF”, iar ‪#‎AGEPI‬ și în acest an este partener al concursului. Câștigătorii competiției Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2016” au fost desemnați Dan Butmalai și echipa formată din Diana Marusic și Emilia Savva. Ei vor reprezenta Republica Moldova la Concursul Internaţional de Știinţe şi Inginerie pentru elevi ”INTEL ISEF”, care se va desfăşura în perioada 8-13 mai, în Arizona, SUA

 

I-am îndemnat pe toți acești tineri talentați să-și  continue proiectele și să-și protejeze drepturile de autor pentru creațiile lor, care cu siguranță îndeplinesc condițiile de noutate, inventivitate și aplicabilitate industrială. Este obligatoriu ca din ce în ce mai mulți tineri să știe că prin intermediul dreptului de autor se protejează toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul literar, artistic și științific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu aduse la cunostința publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *